Municipiul Codlea

Divertisment

Municipiul Codlea este situat în depresiunea Brașov, la poalele de est ale Măgurii Codlei, la 560 m altitudine, pe râul Vulcănița, la 14 Km NV de municipiul Brașov (reședință de județ).

În urma cuceririi Transilvaniei de către regii maghiari, după lupte care au durat între secolele XI-XIII, după 7 mai 1211 au fost colonizați în Țara Bârsei Cavalerii teutoni, ordin cavaleresc-religios, înființat de papalitate în 1190, cu prilejul Cruciadelor, în Locurile Sfinte, la Ierusalim. Regele Ungariei Andrei al II-lea face apel la ei pentru apărarea hotarelor răsăritene ale regatului împotriva cumanilor, întărirea autorității sale în SE Transilvaniei, catolicizarea populației românești din Transilvania. În 1211 el îi instalează pe Cavalerii teutoni în Țara Bârsei, dăruindu-le numeroase privilegii, între care dreptul de a ridica cetăți sau orașe.

Astfel, Cavalerii teutoni au construit o cetate (1211-1225) pe versantul nordic al Măgurii Codlei, numită ”Cetatea Neagră”, cu scopul de a apăra granița de SE a Transilvaniei. Cavalerii teutoni au fost alungați din aceste teritorii de același rege Andrei al II-lea, în anul 1225. Cetatea a fost prădată și incendiată de mai multe ori (1234, 1252,1335,1421, 1431) de tătari și de turci. 

Prima mențiune documentară a localității datează din 1265. În 1540 aici a fost înființată o școală săsească, iar în 1800 — prima școală în limba română. Localitatea a fost distrusă în mare parte de incendiile din 1685 și 1701.

A fost declarat oraș în 1950 și municipiu la 18 octombrie 2000. La recensământul populației din 2011 municipiul Codlea avea 21.708 locuitori.

Dintre monumentele și obiectivele de interes turistic amintim: cetatea, construită în 1211-1225 și refăcută în 1432; biserica evanghelică, cu dublă incintă fortificată (1432), inițial în stil romanic (secolul al XIII-lea), refăcut în stil gotic (secolul al XV-lea); Biserica ortodoxă „Înălțarea Domnului”, cel mai vechi lăcaș de cult ortodox din oraș, construită în 1783; clădirea Primăriei vechi (1829); case vechi din secolele XVII, XVIII și XIX; fosta Casina Română (1800) ș.a.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *