Mănăstirea şi palatul de la Sămbăta de Sus

Divertisment

Moşia de la Sâmbătă de Sus de la poalele Munţilor Făgăraş, în Transilvania, fusese obţinută de vornicul muntean Preda din Brâncoveni, bunicul voievodului, în schimbul unui împrumut oferit principelui Ardealului, Francisc Rakoczi al II-lea.

Se crede primul conac a fost ridicat chiar de vornic, iar nepotul său l-a transformat într-un palat domnesc, pentru a se refugia aici în caz de pericol, după ce Împăratul Leopold I l-a acordat acest drept, în 30 ianuarie 1695, odată cu titlul de „principe al imperiului ” şi, pentru el şi pentru familia sa, mai multe moşii şi titluri nobiliare ale Sfântului Imperiu Român de Naţiune Germană.

La 10 km de conac, pe valea pârâului Sâmbătă, pe unde treceau călugării aducând cărţi tipărite în Ţara Românească, vornicul construise pentru sihaştrii o biserica din lemn. Pe acest loc domnitorul a zidit până în 1701 o mănăstire mare din piatră şi cărămidă, cu viaţă de obşte, unde călugării se rugau şi munceau împreună, cu o şcoală de „gramatici”, un atelier de pictură şi o tipografie, după modelul folosit în toate ctitoriile brâncoveneşti.

Transilvania abia scăpase, pe la sfârşitul secolului XVII, de atacurile principilor calvini asupra credinţei ortodoxe, care urmăreau de fapt deznaţionalizarea românilor şi, pentru a întări şi salva ortodoxia de noul pericol al catolicizării, apărut prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Habsburgilor în 1683, domnitorul Constantin Brâncoveanu a dorit să transforme şi să reorganizeze vechea biseica cu călugări sihaştri într-o mănăstire mai mare, cu viaţă de obşte.

Românii din Transilvania erau doar toleraţi în propria lor ţară şi nu li se recunoştea legal existenţa, nici ca neam nici ca naţiune, şi pentru a-i atrage la unirea cu Roma, conducătorii catolici le-au făgăduit celor care urmau să treacă la nouă credinţă drepturi egale cu ale populaţiei de religie catolică.

Unii preoţii şi credincioşii români, pentru a scapă de sărăcie şi fagaduindu-li-se păstrarea după unire a cultului, calendarulului şi a tuturor datinilor au acceptat unirea cu Biserica Romei, şi astfel a apărut în Transilvania Biserica Greco-Catolică.

În vara anului 1761, generalul austriac Bukow a dispus desfiinţarea mănăstirilor, pe care le consideră focare primejdioase de menţinere a conştiinţei ortodoxe, pentru a obligă astfel toţi locuitorii să accepte unirea cu Biserica Romei. Mănăstirea Sâmbătă de Sus a fost cruţată de distrugere timp de 25 de ani şi rămasă singură mănăstire ortodoxă din Ţară Făgăraşului, prestigiul ctitoriei brâncoveneşti a crescut şi mai mult. După cum mărturisea episcopul unit Atanasie Rednic după vizita sa la mănăstire, la 24 ianuarie 1768, întreaga Ţară Oltului asculta pe călugării din mănăstirea de aici.

Mănăstirea ortodoxă de la Sâmbătă a avut din păcate aceeaşi soarta că şi cea a ctitorului ei. După martiriul domnitorului Brâncoveanu şi cu toate strădaniile egumenului Visarion, care a condus mănăstirea aproape 40 de ani, şi intervenţiile boierilor Nicolae şi Emanuil Brâncoveanu către guvernul Transilvaniei, în cele din urmă, în 1785 , mănăstirea a fost dărâmată cu tunul de generalul habsburgic Preiss pentru anihilarea „pericolului suprem” pe care-l constituia, recunoscîndu-se astfel rolul de puternic centru ortodox jucat de mănăstire. Datorită zidurilor groase mănăstirea nu a putut fi total distrusă, ci doar grav avariată, în schimb chiliile au fost demolate complet. Locuitorii din jurul mănăstirii au fost strămutaţi în sat şi călugării s-au refugiat dincolo de munţi, în Ţară Românească, unde credinţă ortodoxă nu era persecutată. În Transilvania au fost distruse, la cererea administraţiei catolice, ca şi Sâmbăta încă 150 de mănăstiri şi biserici ortodoxe,  cele de lemn fiind incendiate, iar cele de piatră dărâmate cu tunurile de către generalul austriac Bukow.

După demolare clădirilor mănăstirii de Sâmbătă nu au lipsit încercările de refacere a sfântului lăcaş. În octombrie 1817, călugăriţă ortodoxă Maria Borşoş din Făgăraş a cerut voie împăratului de la Viena să o reclădească cu mijloace proprii, dar Cancelaria Aulică transilvană a respins cererea.

Fosta mănăstire a fost vizitată pe la mijlocul secolului al XIX-lea de mitropolitul Andrei Şaguna, care constată cu mâhnire că mănăstirea rămăsese pustiită de aproape 90 de ani, prin 1889 de fostul vicar mitropolitan Ilarion Puşcariu, un pasionat cercetător al trecutului Ţării Făgăraşului, iar pe la începutul secolului XX la ruinele bisericii a venit şi marele istoric Nicolae Iorga.

Unirea Transilvaniei cu România avea să schimbe soarta mănăstirii, iar cinstea de a deveni al doilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbătă de Sus i-a revenit Mitropolitului Nicolae Bălan, al cărui ţel era reorganizarea monahismului în Transilvania.

Lucrările de refacere a bisericii au început în vara anului 1926, şi au durat 20 de ani. Mănăstirea s-a dezvoltat în continuare, dar nu mai era ceea ce o gândise fondatorul ei să fie, s-a mai adăugat prigoana regimului comunist care a împiedicat funcţionarea întregului monahism românesc.

Al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu a fost Mitropolitul Transilvaniei Antonie Plămădeală care a rezidit din temelie incinta mănăstirii, şi, după 208 ani de la dărâmare, Mănăstirea Brâncoveanu a reînviat în 15 august 1993 când s-a sfinţit biserica nouă cu hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Mitropolitul Antonie Plamadeala a donat mânastirii şi bogata sa bibliotecă de peste 35.000 volume teologice sau care aparţin tuturor domeniilor gândirii umane.

În 2003 a fost inaugurată o nouă construcţie: Centrul Ecumenic – Academia de la Sâmbătă de Sus, un centru internaţional , care găzduieşte seminarii şi conferinţe teologice, culturale, ştiinţifice şi artistice unde se adună pentru dezbateri reprezentanţi ai tuturor confesiunilor creştine.

Palatul brâncovenesc din Sâmbătă de Sus, aflat la 10 kilometri distanţă de mănăstire, a fost locuit un timp de urmaşi ai familiei Brâncoveanu care au stăpânit domeniul până la reforma agrară din anul 1922. Apoi domeniul a intrat în proprietatea Mitropoliei din Sibiu, palatul a fost renovat în întregime şi din 1925 a devenind centru de recreere pentru artişti şi scriitori, iar din 2006 a fost concesionat unei companii pentru a fi transformat în hotel de patru stele.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *