Verificări ale poliţiei în cazul unor elevi ce au ajuns la medic din cauza unei lămpi cu ultraviolete

Social

Poliţiştii braşoveni s-au autosesizat şi efectuează verificări privind un posibil incident petrecut la o şcoală din municipiul Braşov, după ce mai mulţi copii ar fi ajuns la medic pentru că au stat în apropierea unei lămpi cu ultraviolete, lăsată în clasă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov a informat, miercuri dimineaţa, că, în urma apariţiei în mediul online a unor informaţii privind un posibil incident la o şcoală din municipiul reşedinţă, poliţiştii efectuează verificări pentru a clarifica starea de fapt.

Incidentul s-ar fi petrecut la Şcoala gimnazială numărul 11, unde mai mulţi copii dintr-o clasă au ajuns acasă, după ore, cu ochii înroşiţi, lăcrimând şi cu usturimi în zona acestora, după ce ar fi stat în preajma unei lămpi cu ultraviolete.

Până în prezent, nu se cunoaşte cu exactitate cât au stat copiii în preajma lămpii respective, folosită pentru sterilizare.

Conform unor discuţii de pe grupul de părinţi al copiilor respectivi, făcute publice, ar fi vorba despre aproximativ 20 de copii, mai mulţi dintre aceştia prezentându-se la oftalmolog în cursul după-amiezii de marţi. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *