PAID susține, pentru al doilea an consecutiv, o investiție a Municipalității

Social

POOL-UL de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale S.A. * (PAID) a decis ca, pentru al doilea an consecutiv, să sprijine financiar un proiect de investiții al Primăriei Brașov. Dacă anul trecut, PAID a luat decizia de a sprijini reabilitarea unui monument istoric, fosta Băncă Săsească (fosta clădire BANCOREX), anul acesta a ales să susțină dezvoltarea educației și a decis să cofinanțeze construirea căminului pentru elevi de la Școala Profesională Germană Kronstadt. Suma alocată de PAID, identică cu cea de anul trecut, este de 150.000 de lei. Municipalitatea a aplicat pentru obținerea acestei sponsorizări cu 5 proiecte, din diferite domenii.

Doresc să le mulțumesc celor de la PAID pentru că au decis și în acest an să sprijine financiar un proiect al Municipalității, căminul de la SPGK, mai ales că vorbim de un proiect la care țin foarte mult. Atunci când foarte puțini credeau în viitorul învățământului profesional, am considerat că pentru dezvoltarea orașului nostru, este necesar ca Municipalitatea să sprijine pregătirea tinerilor pentru ceea ce oferă piața muncii, astfel încât, după terminarea studiilor, ei să aibă un loc de muncă, nu doar o diplomă. În timp, viața ne-a dovedit că acesta este viitorul și investiția noastră și a partenerilor noștri începe să își arate roadele. Sper ca la începutul anului viitor să lansăm licitația și să reușim demararea lucrărilor în prima parte a anului viitor. Decizia celor de la PAID de a cofinanța acest obiectiv ne demonstrează, încă o dată, că educația adaptată la nevoile pieței muncii este viitorul. În același timp, cred că și faptul că brașovenii au înțeles cel mai bine importanța asigurării împotriva dezastrelor naturale a avut un rol în acestă decizie a PAID-ului, mai ales că Brașovul este pe primul loc din țară la plata asigurărilor obligatorii, peste 65% dintre proprietari avândasigurare obligatorie”, a declarat primarul George Scripcaru, la semnarea contractului de sponsorizare.

Detalii proiect:

Se propune realizarea unei clădiri cu subsol, parter şi 9 etaje (ultimul retras), care să permită cazarea unui număr de aproximativ 300 elevi. Desfăşurarea pe înălţime a clădirii, cu o suprafaţă construită la sol mică, a reieşit din dorinţa de a afecta cât mai puţin suprafaţa terenurilor de sport şi a spaţiilor verzi.

Vor exista şi spaţii de cazare pentru profesori invitaţi, două săli multifuncţionale pentru studiu individual, întâlniri sau conferinţe.

La parter se asigură un spaţiu de alimentatie publică, cu sală de mese şi bucătărie în regim de catering. Sala se deschide spre un spaţiu verde, care poate găzdui şi alte activităţi comune ale elevilor. Astfel, parterul devine un spaţiu de socializare, care asigură crearea unei comunităţi unite în rândul elevilor.

Un punct esenţial urmărit este atingerea celor mai noi standarde de calitate şi eficienţă energetică, urmărind principiile proiectării sustenabile. Orientarea camerelor, iluminatul natural, faţada ventilată, panourile solare şi fotovoltaice, folosirea sistemelor eficiente energetic sunt doar câteva elemente care asigură calitatea locuirii şi costuri reduse de întreţinere pe toată durata de funcţionare a clădirii.

Potrivit protocolului, Primăria Brașov va realiza efectiv construcția, în timp ce firmele din cadrul DWK Fit For Future, se vor ocupa de dotarea camerelor de cămin, sălii de mese, spaţiilor administrative.

Acest proiect este în faza de lansare licitație pentru realizarea lucrărilor.

*Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurari obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.

PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societăți de asigurare (ABC Asigurări, Astra Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări și Uniqa Asigurări), acționari PAID.

Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României:

– Cutremur

– Inundații

– Alunecări de teren

Activitatea societății de asigurări PAID în România PAID a început în februarie 2010, iar prima zi de emitere a asigurărilor obligatorii pentru locuințe a fost în data de 15 iulie 2010.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *