Analiză amănunțită la blocul de locuințe sociale de pe Zizinului

Social

Chiriașii locuințelor sociale din blocul de pe Zizinului vor beneficia de o prelungire de contract, timp în care se va face o analiză amănunțită a situației materiale a fiecărei familii. Situația a apărut deoarece contractele de închiriere expiră, iar o parte dintre cei care locuiesc în acest bloc, deși au în continuare o situație materială precară, riscau să rămână fără locuință. Primarul Brașovului spune că aceste persoane vor beneficia în continuare de locuință.

,În urmă cu cinci ani, în baza unui regulament, au fost repartizate locuințele din blocul de pe Zizinului unor familii care se încadrau pe aceste criterii, iar acum contractele expiră și trebuie făcută o reevaluare, pentru că o serie de beneficiari nu mai corespund acelor criterii. Acele locuințe au fost gândite pentru a da o mana de ajutor celor aflați într-o situație mai grea. Atât timp cât ei sunt de buna credință, respectă angajamentele pe care și le-au luat, dar încă sunt într-o situație grea, nu este corect sa le retragem ajutorul pe care Municipalitate l-a oferit. Așa cred ca este corect și de aceea, am solicitat Direcției de Asistenta Socială să îmi prezinte o analiză a situației fiecărei familii in parte. Nicio persoană care se încadrează într-o situație socială mai deosebită nu va trebui sa elibereze locuința“, a declarat primarul George Scripcaru, după ce s-a întâlnit cu o parte dintre acești beneficiari.

Totodată, primarul va propune Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care acești beneficiari, care au încă nevoie de locuință, să beneficieze în continuare de protecție. „Vom prelungi contractele cu șase luni de zile și în aceste șase luni vom face o analiză pe fiecare familie în parte, pentru că sunt situații în care acei oameni au în continuare nevoie de acele locuințe, dar sunt și situații de persoane care sunt plecate din țară și au subînchiriat locuința, sau au altă situație materială decât în mod oficial. Nu poți să ai două mașini și în acte să figurezi cu venituri zero. Însă, cei care au o situație grea și o pot dovedi cu acte, îi asigur că vor rămâne acolo“, a adăugat primarul.

La sfârșitul anului 2014 au fost finalizate lucrările de reabilitare și transformare a fostului cămin al Liceului de Alimentație Publică în bloc de locuințe sociale cu 44 de apartamente. După finalizarea lucrărilor, 44 de familii, aflate pe lista de priorități a Direcției de Servicii Sociale (în prezent, direcția de Asistență Socială) au primit locuință pentru o perioadă de 5 ani.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *