A fost dat în folosinţă UPU de la Spitalul de Copii Braşov

Social

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului pentru Copii din Braşov, reabilitată şi extinsă, printr-un proiect finanţat cu fonduri de la Consiliul Judeţean, de peste 500.000 de lei, a fost inaugurată pe 4 decembrie, astfel că va asigura condiţii mai bune de primire şi triaj a micilor pacienţi.

Prin această investiţie, spaţiul UPU a fost extins de la 250 la 380 de metri pătraţi, permiţând amenajarea unui izolator, pentru pacienţii care, ulterior, ar urma să fie îndreptaţi spre Spitalul de Boli Infecţioase. Lucrările au constat în înlocuirea instalaţiilor electrice, a rampei de fluide medicale şi a instalaţiilor sanitare, aplicarea tapetului PVC tip tarket şi montarea pardoselii din materiale plastice cu covor din policlorură de vinil.

“Este vorba despre o investiţie suportată integral de Consiliul Judeţean, UPU a fost reorganizată toată activitatea aici şi mă bucură foarte mult că astăzi putem oferi condiţii foarte bune pentru toţi pacienţii, indiferent de diagnostic. (…)vom continua, în perioada următoare, să inaugurăm şi alte spaţii pe care le avem în prezent în reabilitare – ambulatoriu, spălătorie, mă refer la celelalte spaţii pe care astăzi le avem, de asemenea, în reabilitare şi ne propunem ca, spre finalul anului viitor, poate chiar jumătatea acestuia, să avem finalizat întreg spitalul, ca reabilitare”, a declarat preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, prezent la inaugurare.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov, dr. Liviu Munteanu, a declarat că UPU este poarta principală de intrare în acest spital, care are o activitate de aproximativ 75-80% pe urgenţă. “Este una dintre cele mai importante secţii. Aceste investiţii vor eficientiza foarte mult activitatea – în primul rând că s-a dat o faţă deosebită, ca şi design, confort, ca şi circuite, mai ales pentru pacienţi. (…) În acest an a fost reabilitată secţia de neuropsihiatrie şi urmează, până la sfârşitul anului, să se finalizeze lucrările la ambulator – policlinică, se vor încheia lucrările la secţia de nounăscuţi, la spălătorie, se va mai monta un lift, s-au refăcut reţelele electrice practic pe toate secţiile. Ce mai urmează? Urmează ca, în anii următori, să dotăm cu aparatură. Avem un proiect depus, în valoare de 2,3 milioane de euro, numai pentru investiţii în aparatură”, a afrmat dr. Liviu Munteanu.

În acest an, cu fonduri alocate de CJ Braşov, în valoare de 1,1 milioane de lei, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii s-au finalizat două proiecte de reparaţii şi igienizări (la UPU şi la secţia de Neuropsihiatrie), alte opt lucrări fiind în curs de realizare. Valoarea lucrărilor în curs de finalizare ajunge la peste 2 milioane de lei, fondurile provenind, de asemenea, din bugetul judeţean pe anul 2019.

Aparatura medicală inclusă pe lista de investiţii din anul 2019 şi achiziţionată de conducerea spitalului ajunge la valoare de 1,5 milioane de lei. Conform listei de investiţii pe care conducerea spitalului a pregătit-o pentru anul 2020, se intenţionează achiziţia unui computer tomograf, a unui ecograf şi a unor tărgi medicale.

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Braşov are o adresabilitate regională, deservind şi judeţele Covasna şi Harghita, dar şi turiştii. În serviciul UPU al unităţii medicale sunt zilnic, în medie, 120 prezentări. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *